Câteva idei, pe scurt:
The Woman pune lumina an de an pe femei ale căror nume sunt sinonime cu performanța, devotamentul, perseverența și grija față de ceilalți, iar ediția 2022 a conferinței anuale The Woman a fost menită să ne inspire să începem, dacă nu am făcut-o deja, să ne construim moștenirea.
Scena The Woman a fost locul în care 13 femei extraordinare și-au scris o parte din moștenire:
Roxana Lupu, prezentatoarea ediției, a fost prima care a pășit pe scena The Woman. A întrebat, a ascultat, a complimentat și a împărtășit mai departe toată emoția regăsită pe scenă.
Crina Ciocian, co-fondator The Woman, a deschis ediția rememorând începuturile proiectului The Woman și accentuând importanța exemplelor regăsite pe scenă de-a lungul anilor: „Dacă în urmă cu 10 ani când făceam research-ul pentru speakerii evenimentului lista era destul de scurtă, azi, lista femeilor pe care le apreciem și urmărim a ajuns la câteva sute de femei care muncesc zilnic în proiectele în care sunt implicate, care construiesc în mod natural și sustenabil businessuri și cariere, contribuind astfel la bunăstarea celor din jur”.
Elena Lasconi, Primarul Municipiului Câmpulung Muscel, ne-a învățat că imposibilul devine posibil prin dragostea pentru cei dragi și iubirea pentru propria țară. A pornit de la o casă de vacanță cumpărată și recondiționată și a ajuns Primar, parcurgând un drum deloc ușor, din dorința de arată că și aici, la noi în țară, se poate.
Gina Lupu ne-a vorbit despre tehnologie și importanța sustenabilității în domeniu și ne-a oferit câteva bune practici în business: „valorile sunt niște semințe și este nevoie să le udăm”.
Co-fondatoare Women in Tech a declarat: „Tehnologia produce în momentul de față 4% din noxe la nivel global, și asta este în curs de rezolvare (prin surse regenerabile), dar este o problemă și ar trebui să ne facă să abordăm responsabil impactul nostru asupra mediului înconjurător.”
Larisa Iordache, medaliată olimpică, a adus pe scena The Woman valorile necesare performanței: dăruire, ambiție, multă muncă, dar a accentuat importanța susținerii emoționale în sport și în viața de zi cu zi: „una lângă cealaltă ca femei, încurajându-ne și complimentându-ne”.
Ne-a împărtășit cel mai greu moment al vieții ei, moartea mamei și sacrificiile unei vieți de campion, fiind nevoită să plece în cantonament la doar trei zile după acest eveniment.
Daniela Micușan, General Manager Majorel România, ne-a oferit exemplul unui lider bun, vorbindu-ne despre arta de a gândi independent, dar totuși împreună și despre modul în care îmbină viața profesională cu cea personală.
Dr. Alexandra Mircea a împărtășit cu noi drumul prin care a reușit să transforme stomatologia într-o meserie amuzantă și a concluzionat cu satisfacțiile care vin din tot ceea ce face zi de zi: „Mă hrănesc cu emoția pacienților și cu acest bine pe care reușesc să îl fac”.
A început să publice în mediul online informații ușor de înțeles, iar răspunsurile au fost neașteptate, acela fiind momentul în care și-a dat seama că oamenii aveau nevoie de cineva care să le asculte întrebările și să le ofere răspunsurile potrivite.
Ada Teslaru, consultant de comunicare independent cu peste 20 de ani experiență, ne-a dezvăluit definiția unui brand puternic – „să rezumi într-un singur cuvânt o emoție” și ingredientele unui brand de succes: „simplitate, consecvență și autenticitate”, menționând că în prezent este vorba tot mai mult despre brandul personal: „Companiile sunt conduse de oameni, oamenii aceia de alți oameni. Atâta vreme cât este vorba despre oameni, oameni care fac afaceri cu alți oameni, este important să nu neglijăm brandul personal și să îl construim”.
Întrebată despre una dintre cele mai importante calități profesionale ale sale, Ada ne-a răspuns: „mie îmi răspunde lumea la telefon”.
Mirela Retegan, fondatoare Gașca Zurli, a accentuat importanța a ceea ce noi lăsăm în urma noastră, îndemnându-ne să lăsăm moștenire un sprijin comunității noastre.
Aceasta a inițiat un proiect minunat numit „șura din vis”: construcția unui loc unde copiii din Augustin vor învăța, în joacă, să scrie și să citească.
Nicolle Stănese a urcat pe scenă alături de fiica sa, Ana-Victoria în vârstă de numai 9 anișori. S-au descris una pe alta, ne-au împărtășit ce au învățat fiecare de la cealaltă și ne-au dat voie să descoperim relația specială pe care o au.
Anda Feher și Ane Paszkany, co-fondatoare Concepto, ne-au oferit un exemplu despre cum legătura de familie poate fi baza dezvoltării unui brand, care a pornit tocmai de la o moștenire lăsată de bunica lor.
Alexandra Crăciun a fost cea care a adus emoție și lacrimi pe scena The Woman, deschizându-și sufletul și recitând din albumul de poezii pe care l-a scris și urmează să îl lanseze în curând.